• Teorii contemporane ale învățării. Autori de referință - Trei

Teorii contemporane ale învățării. Autori de referință

Trei

16 somități din științele educației își prezintă cele mai inovatoare cadre teoretice și cele mai influente contribuții din domenii precum achiziția conținuturilor, dezvoltarea umană sau studiul cultural și social al procesului învățării. Cu un accent aparte pus pe instruirea continuă, dar și pe natura experiențială și transformativă a învățării, textele din acest volum familiarizează profesorii și cercetătorii cu cele mai proaspete idei și curente din teoriile educației. Dintre autorii de referință prezenți în această antologie nu lipsesc Howard Gardner, Jerome Bruner, Peter Jarvis, Etienne Wenger, Jack Mezirow ș.a. Învățarea e „treaba" tuturor: profesori și elevi din sistemul de educație, adulți angajați în procese de formare profesională, manageri conștienți de avantajul comparativ dat de excelența și creativitatea angajaților, consultanți în procese de învățare (traineri, mentori, consilieri). Knud Illeris ne pune la dispoziție o selecție excepțională de autori de mare prestigiu și texte fundamentale care au marcat înțelegerea pe care o avem azi cu privire la procesele de învățare. Un motiv în plus să „luăm de bună" această carte este că ilustrează perspectiva unui autor scandinav, iar sistemele de educație și formare de acolo reușesc să îmbine cel mai bine performanța în învățare cu fericirea și starea de bine. - Prof. univ. dr. Lucian Ciolan, coordonatorul colecției „Educație și formare", decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București

  • Ean/ISBN: 9786067193725
  • Review:
koop bij bol.com